Igiena radiațiilor în Caraș-Severin este sub control. La fel și alimentele de Sărbători

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a susținut joi, 21 decembrie 2017, o conferință de presă de sfârșit de an, la care au participat directorul executiv al instituției, Dănilă Miloș, Adina Szazi, inspector în cadrul Inspecției Sanitare de Stat, Fiu Bugariu, ing. chimist, specialist în igiena radiațiilor, Maria Mustață, asistent, de asemenea, specialist în igiena radiațiilor și Daniel Botgros, purtător de cuvânt. Presei i s-a prezentat situația de Ciudanovița, acolo unde se ecologizează fosta exploatare minieră de uraniu dar și starea aparaturii medicale care utilizează radiații ionizante. Din perspectiva specialiștilor, nu există un pericol imediat, din acest punct de vedere, iar statistica ce prezintă cazurile de cancere spune că numărul acestora nu e mai mare decât în alte zone. Pe de altă parte, Inspecția Sanitară de Stat desfășoară activități susținute de control privind condițiile igienico-sanitare de depozitare a alimentelor vândute de Sărbători.