Stimați prieteni primari, viceprimari, consilieri și alți reprezentanți ai autorităților publice locale,
Facem un apel către dvs. pentru menținerea unei stări de calm și luciditate în această perioadă plină de provocări și controverse, în legătură cu pandemia Covid-19. Dumneavoastră aveți responsabilități față de toți cetățenii din localitățile pe care le păstoriți, în special de cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus dar și față de cei autoizolați. Însă acest lucru nu trebuie să excedeze atribuțiile legale de care dispuneți. Anchetele epidemiologice, decizia de a plasa oameni în izolare sau carantină, hotărârile privind testarea simptomaticilor sau internarea în spitale, după caz, fac parte dintr-o gamă de atribuții ale Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin. Aici sunt angrenate spitalele și autoritățile MAI. împreună împreună cu spitalele, cu Instituția Prefectului și cu autoritățile MAI implicate în aceste procese.
UAT-urile, conducerile acestora, ne sunt parteneri de nădejde și nu dorim să generalizăm dar nu am vrea ca la nivel local acestea să se substituie autorităților medicale și să solicite imperativ proceduri care țin exclusiv de specialiștii în epidemiologie. De exemplu câte persoane sau cine ar trebui izolat în cadrul anchetelor epidemiologice într-o anumită zonă. Anchetele epidemiologice sunt efectuate exclusiv de DSP Caraș-Severin sau/și de către cadrele medicale, medici de familie, sub directa îndrumare și supraveghere a Direcției și nu de alte autorități. Respingem, în același timp, unele etichetări apărute în spațiul public, în unele localități, chiar din partea unor reprezentanți ai administrației locale, care ar trebui să știe cum stau lucrurile, cum că DSP nu și-ar face datoria față de cetățeni sau de pacienți. Nu există niciun temei pentru astfel de afirmații. Administrațiile locale trebuie să sprijine acest efort prin pârghiile legale care le stau la îndemână și nu prin incitări la mișcări de protest sau lecții date organelor medico-sanitare.
Rămânem credincioși principiului colaborării depline cu toate autoritățile dar, totodată, reiterăm ideea că în această perioadă complicată avem nevoie de sprijin și nu de diverse piedici. Fiți alături de noi! RUS – Responsabilitate – Unitate – Stabilitate.
Director executiv
Dr. Romeo Traian Dumitrescu