Ancheta epidemiologică de la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Reșița s-a încheiat. Despre pacienta de 72 de ani care a decedat se cunoștea că se află în autoizolare, fapt pentru care a fost transportată la spital cu o autoutilitară specială și a urmat trasee bine stabilite în astfel de situații. Pacienta trebuia intubată pe Secția ATI, corturile de triere instalate la spital de către ISU Caraș-Severin nefiind dotate, firește, cu o asemenea tehnologie. Personalul medical care a intrat în contact cu această persoană a fost pe deplin protejat și nu sunt necesare testări pentru coronavirus. De altfel, conform noului algoritm de testare, stabilit la nivel național – un document transparent, remis presei – sunt testate doar persoanele care manifestă simptome. Spitalul Județean de Urgență a luat și măsurile sanitare impuse în asemenea situație, efectuând o dezinfectare extinsă cu soluții aprobate de lege în astfel de situații.
În ce privește comunicarea, ar trebui menționat că această ”voce unică” în ce privește situația COVID-19, stabilită și votată la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, nu înseamnă cenzură asupra celor implicați în lupta de stopare a incidenței noului coronavirus sau vizavi de presă. Este vorba de o colaborare colegială, bazată pe consultare, pentru a gestiona cât mai bine și unitar această situație de criză.
Vă reamintim că, în situația în care România se află în stare de urgență, o parte din atribuțiile comunicatorilor locali au fost preluate de Grupul de Comunicare Strategică de la nivelul guvernului, pentru ca procesul de comunicare să se desfășoare după un anumit standard, menit a limita efectele nocive ale panicii și știrilor false. Este vorba, în principal de cazurile în lucru și de cazurile noi. Cazurile noi, așa cum deja știți, sunt anunțate doar la nivel național, de către Grupul de Comunicare Strategică.
COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE