Vom avea o explozie de imbolnaviri de diabet
Vizavi de incidenţa diabetului în judeţul Caraş-Severin,purtătorul de cuvânt al DSP, Daniel Botgros, a precizat: „În 2016 avem un total de 1532 de cazuri noi, iar în evidenţă, la finele anului, au rămas 15.107 persoane. O uşoară creştere se înregistrează în 2017, respectiv 1639 de cazuri noi, iar în evidenţă 16.327. În trimestrul III din 2018 avem 380 cazuri noi, iar rămaşi în evidenţă 17.434 cazuri“.
Despre importanţa marcării acestei zile, directorul executiv al DSP, Dănilă Miloş, a subliniat: „Atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi la nivelul unităţilor deconcentrate, şi anume direcţiile de sănătate, s-a stabilit ca în data de 14 noiembrie să marcăm această zi, pentru a transmite un mesaj persoanelor care suferă de diabet. Este o boală care în timp, a avut o ascensiune groaznică, deoarece la nivel mondial există un număr de 371 de milioane de persoane cu diabet. În România sunt 1,5 milioane de persoane care suferă de această boală. Din păcate, nu toţi ştim că s-ar putea să suferim de diabet“.
Invitat special la această conferinţă de presă, mediculdiabetolog Caius Flavius Diaconescu a tras un semnal de alarmă cu privire la creşterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri, subliniind că în cei 10 ani de când a venit înReşiţa, numărul de cazuri s-a dublat, chiar ţinând cont de decesele survenite pe fondul acestei boli: „Din cei 17.434 de bolnavi de diabet menţionaţi, aproape 3.500 sunt dependenţi de insulină, iar aproximativ 14.000 sunt trataţi cu tablete însă, la fiecare pacient cunoscut mai avem câte un pacient necunoscut cu diabet zaharat. Diabetul este cea mai importantă cauză de deces, nu neapărat diabetul, ci complicaţiile diabetului sunt cele care devin invalidante. Diabetul conduce la orbire, la amputaţie netraumatică de membru inferior şi la cel mai mare număr de pacienţi dializaţi. Am vrut să trag un semnal de alarmă cu privire la importanţa acestei boli, importanţa diagnosticului în stadii precoce, când încă putem să acţionăm prin diverse mijloace. Diabetul costă foarte mulţi bani. Dacă se ajunge la o amputaţie aceasta costă 10.000 de euro, de aceea e mult mai uşor să-i salvăm bolnavului piciorul prin educaţie sanitară, printr-o intervenţie a medicul specialist diabetolog, a medicului de familie şi a chirurgului. Referitor la numărul tot mai mare de diabetici, menţionez că primul meu pacient, când am venit în Reşiţa, în urmă cu 10 ani, avea numărul de fişă 10.800, iar luni am dat numărul 21.500. Conform datelor mele avem, de fapt, 2 milioane de pacienţi diabetici în România, dar ce este mai grav este că, pe lângă aceşti bolnavi, avem încă 3 milioane de pacienţi în stadiile de prediabet, care înseamnă două stări: alterarea glicemiei a jeune(dimineaţa, glicemia normală este până la 110, iar dacă e între 110 şi 126, pacientul este la limită); cea de-a doua stare de prediabet se numeşte scăderea toleranţei la glucoză (glicemia la un individ care nu are diabet e sub 140, la două ore după ce a mâncat, iar cel predispus la diabet are între 140 şi 200 mg). Sigur, nu toţi cei 3 milioane de pacienţi cu prediabet vor face neapărat diabet, doar 25 la sută. Cu toate acestea, pacientul diabetic este favorizat, fiindcă nu-şi plăteşte medicaţia, nu plăteşte insulina şi nu plăteşte testele de automonitorizare“.
Medicul Caius Diaconescu a insistat asupra faptului că prevenţia este cea mai importantă în lupta împotriva acestei boli, iar aceasta ar trebui să se facă în şcoli, mai ales în condiţiile în care se estimează că în anii care vor veni vom avea o explozie de îmbolnăviri de diabet. Vom reveni în altă ediţie cu noi date pe care diabetologul le-a pus la dispoziţie, în special despre cauzele îmbolnăvirilor şi măsurile de prevenţie ce se impun pentru stoparea acestui fenomen.