Linie telefonică de consiliere psihologică pentru cei afectați de Sars-Cov 2

Emotional Intelligence Research Association (EmIRA), cu sprijinul  Serviciului de Telecomunicații Speciale și al Telekom România, pune la dispoziție Linia de Consiliere Psihologică și Suport Emoțional pentru persoanele spitalizate, aflate în carantină sau în izolare, pentru personalul medical supus stresului, precum și pentru persoanele puternic afectate de pandemia de COVID-19. Linia telefonică este funcțională începând din data de 08.05.2020 și poate fi apelată din orice rețea la numărul 021.9696.

        Apelurile vor fi preluate în fiecare zi, în intervalul 09:00-21:00, de psihologi atestați și specializați în consiliere-suport și gestionarea situațiilor de viață stresante, afiliați EmIRA.Psihologii voluntari au beneficiat de o serie de programe de instruire, pentru a răspunde eficient și punctual în situații de asemenea natură.
      Linia de Consiliere Psihologică și Suport Emoțional are scopul de a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile în această perioadă. Astfel, pot apela numărul 021.9696 cei care se află în spital, în izolare sau în carantină, cadrele medicale, persoanele de orice vârstă, care au temeri sau se simt neliniștite în legătură cu situația creată de pandemia de coronavirus.
      Apelanților li se va asigura confidențialitatea convorbirilor și a identității, datele personale nefiind prelucrate sau stocate în niciun fel.

      Comunicatul de presă integral poate fi accesat la adresa: http://emira.ro/Linia-de-Consiliere-Psihologic%C4%83.php

precum și: https://www.sts.ro/ro/comunicate-de-presa/021-9696-linie-telefonica-de-asistenta-psihologica-pentru-persoanele-afectate-de-epidemia-de-noul-coronavirus

dar și în documentul atașat.

Cu cele mai bune gânduri,

Echipa EmIRA

Comunicat-linie-0219696-consiliere-psihologica