După cum se știe, deja, Ministerul Sănătății a declarat alertă epidemiologică de gripă. Așadar, nu este vorba de epidemie de gripă, ci doar de alertă față de cazurile care proliferează în acest sezon rece și pot pune în pericol mai ales pe cei cu boli cronice sau cu alte afecțiuni posibil potențate de contractarea virusului gripal.
Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a trimis în cursul zilei de astăzi adrese către toate unitățile spitalicești din județ, precum și către Inspectoratul Școlar Județean, cu recomandări specifice în condițiile de alertă.
Astfel, la nivelul unităților școlare se vor lua în considerare următoarele măsuri: realizarea triajului epidemiologic zilnic; informarea părinților și aparținătorilor legali privind semnele și simptomele de infecție respiratorie, izolarea la domiciliu a copiilor cu simptome și contactarea medicului de familie; asigurarea materialelor necesare de dezinfecție, dezinfectarea periodică a mâinilor și suprafețelor; aerisirea periodică a încăperilor, respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea batistei de unică folosință.
În ce privește unitățile sanitare, acestea trebuie să aibă în vedere măsuri precum: adaptarea programului de vizită al aparținătorilor pacienților internați (adaptarea programului se va face în funcție de analiza de risc realizată la nivelul unităților sanitare și avizată de Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin); realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru personal, cu recomandarea de izolare la domiciliu a celor cu infecții respiratorii; purtarea echipamentelor de protecție (măști, mănuși, halate) de către personalul medical și alte persoane care intră în contact cu pacienții; asigurarea stocurilor de antivirale, în special de spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute, refacerea, după caz, a stocurilor de echipamente de protecție, antiseptice și dezinfectante.
În același timp, pentru populație avem recomandări privind evitarea aglomerațiilor, purtarea pe cât posibil a măștilor de protecție în mijloacele de transport, în spațiile medicale, dezinfectarea mai des a mâinilor, haine corespunzătoare anotimpului și alimentație echilibrată. Totodată, se recomandă continuarea vaccinării antigripale, mai ales pentru populația trecută de 65 de ani și celor bolnavi cronic.