89 de persoane în carantină în Caraș-Severin

Cea mai nouă raportare a Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin atestă un număr de 89 de persoane aflate în carantină. În același timp, 1335 de persoane sunt în autoizolare iar 226 au ieșit din această măsură.

Direcția de Sănătate Publică a pus la dispoziția celor aflați în situații de carantină sau autoizolare, ori cei care trebuie luați în evidență, trei numere de telefon, disponibile între orele 8 și 22. Este vorba de

0771.790.501

0742.250.153

– pentru autoizolați

0255.217.769

număr de permanență.

DSP atrage atenția asupra faptului că în această perioadă, dată fiind starea de urgență de la nivel național și a Ordonanței militare 2, sancțiunile pentru cei care nu respectă autoizolarea sau carantina se înăspresc. Astfel, cuantumul amenzii contravenționale care se poate aplica în cazuri de părăsire a autoizolării poate începe de la 20.000 de lei.

Totodată, rugăm UAT-urile din județ care au pe teritoriul lor persoane autoizolate, să fie deschise la solicitările acestora, atunci când e cazul și nevoile lor impun această situație.