Cetățenii județului sunt în siguranță: persoanele autoizolate controlate permanent pentru respectarea autoizolării la domiciliu

Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată recent cu privire la faptul că un bărbat cu domiciliul în județul Dolj a revenit în țară din Spania, a declarat că va intra în autoizolare la domiciliu, însă în fapt se afla în Caransebeș.
În urma cercetărilor a rezultat că bărbatul a intrat în țară prin PTF Aeroportul Otopeni, a completat declarația pe propria răspundere și chestionarul de evaluare și localizare, a declarat că va sta în autoizolare la domiciliu, însă nu a respectat regulile autoizolării și s-a deplasat în municipiul Caransebeș. Lucrătorii Poliției Municipiului Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de “Zădărnicirea combaterii unei boli”, faptă prevăzută de Art. 352 CP. Întrucât bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice, a fost transportat la o unitate spitalicească de profil din județul Timiș.

În aceste condiții, există o anumită îngrijorare în această perioadă, legată de faptul că, ținând cont de numărul tot mai mare de persoane autoizolate, acestea vor fi greu de gestionat, în contextul în care nu au voie să părăsească domiciliul, nici ei și nici familiile lor sau cei cu care locuiesc în același imobil sau apartament. În Caraș-Severin aceste persoane sunt monitorizate permanent de către Direcția de Sănătate Publică a județului, sunt sunate în fiecare zi, pentru a le verifica starea de sănătate și faptul că stau acasă. În plus, există un sprijin permanent, proactiv, din partea instituțiilor de sub autoritatea Instituției Prefectului – Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Reprezentanții acestor structuri au misiuni permanente în ce privește conducerea persoanelor spre locurile de carantinare și supravegherea acestor locuri, verificarea informațiilor privind persoanele care nu respectă regimul de autoizolare și multe altele. În ultima perioada au fost intensificate acțiunile celor trei instituții pentru verificarea tuturor persoanelor izolate la domiciliu. Inclusiv UAT-urile participă la identificarea și rezolvarea aspectelor semnalate direct de la cetățeni. Astfel subliniem importanța activităților preventive legate de eforturile diminuării răspândirii COVID -19. Dorim să cunoașteți că măsurile pentru sancționarea nerespectării izolării țin nu doar de aspectul contravențional al legii cât și de latura penală. Se fac intense și numeroase verificări la domiciliul persoanelor înregistrate în evidențele DSP și instituțiilor MAI.

DSP Caraș-Severin va continua, dacă e cazul, să aplice și alte amenzi, în afară de cele cinci aplicate până acum, în cuantum de 50.000 de lei. Pe lângă aceste aspecte, DSP menține un contact permanent cu UAT-urile din județ pentru asigurarea, în măsura posibilităților, a celor necesare autoizolaților la domiciliu, acolo unde există necesități.

COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE