COMUNICAT DE PRESĂ

1279 este numărul celor aflați astăzi în Caraș-Severin în autoizolare, după ce au călătorit în state afectate de noul coronavirus. Au părăsit autoizolarea 2234 de persoane. În carantină instituționalizată în diferite zone ale județului se află 239 de persoane. 53 de persoane au putut părăsi carantina. Au fost vindecate de COVID-19 cinci persoane. În Caraș-Severin sunt internate la momentul actual nouă persoane și alte două în alt județ. Au fost testate 142 de persoane în acest interval.

Potrivit raportării din această dimineață emisă de Direcția de Sănătate Publică, în consonanță cu datele de la nivelul Grupului de Comunicare Strategică a județului există un număr de 17 persoane confirmate cu noul coronavirus. O persoană este decedată.

Cât despre numărul de cazuri externate și vindecate din spitalele județului, acea raportare este realizată de Spitalul Județean de Urgență din Reșița pe tableta dedicată și remisă direct Grupului de Comunicare Strategică de la București. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița a clarificat ulterior lucrurile, la solicitarea Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin și a DSP Caraș-Severin. Acele discrepanțe s-au datorat unor neînțelegeri privind cazurile confirmate la PCR și cazurile simptomatice cu suspiciune majoră de infecție precum și diferențierea dintre statutul de vindecat și statutul de externat al unui caz simptomatic cu suspiciune majoră dar cu primul test PCR negativ dar și a intervalului mare de timp între recoltare și primirea rezultatelor. S-au luat măsurile necesare pentru raportarea strictă a cazurilor pozitive de COVID-19 vindecate.

COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE