Pacient suspect de infecție cu noul coronavirus, la Reșița

COMUNICAT DE PRESĂ

În seara zilei de 11.02.2020, în jurul orelor 20.30, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, s-a prezentat o persoană în vârstă de 25 de ani, care prezenta febră, tuse, disfonie (răgușeală).

În procesul de investigare din UPU, pacientul a afirmat că este asistent medical la un spital din Germania, orașul Trostberg, și ar fi intrat în contact cu persoane infectate cu coronavirus.

Având în vedere suspiciunea de infectare cu coronavirus, prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a dispus activarea unei celule de criză formată din reprezentanți ai DSP Caraș-Severin și ISU Semenic, care să gestioneze situația.

 În urma discuțiilor avute cu secretarul de stat dr. Raed Arafat, a fost luată decizia ca pacientul să fie transportat în regim de urgență la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.           

 În procedura prealabilă transferului pacientul a fost izolat în izolator, transferul fiind realizat cu o autospecială transport persoane și victime multiple, prevăzută cu izoletă. Echipajul a fost format din medic și asistent de la UPU și doi paramedici ISU Semenic, conform procedurii. Pacientul a fost transportat și predat în condiții bune.

S-a procedat la dezinfecția riguroasă a UPU și a izolatorului, autospeciala rămânând la ISU Timiș în vederea dezinfecției.

DSP Caraș-Severin a procedat la identificarea personalului medical din cadrul UPU. La data de 11.02.2020, în cadrul UPU și-au desfășurat activitatea un număr de 16 persoane, tot personalul medical fiind monitorizat de către DSP Caraș-Severin.

Reprezentanții DSP Caraș-Severin sunt în procesul de identificare al contacților externi (familia în primul rând), având în vedere că persoana suspicionată s-a întors în țară în urmă cu șapte zile.

                   COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE