Raport monitorizare si supraveghere apa 2010

RAPORT  PRIVIND  ACTIVITATEA DE  SUPRAVEGHERE SI  MONITORIZARE A CALITATII APEI POTABILE

IN JUDETUL CARAS SEVERIN PE ANUL 2010

 

Supravegherea şi monitorizarea se efectuează conform normelor sanitare în vigoare ; Legea 458/ 2002 complectată cu Legea 311 /2004 şi H.G. 974 / 2004 , în care se stipulează modul cum se va face monitorizarea calităţii apei atât de către producător – distribuitor , cât şi de către D.S.P.-uri.

Monitorizarea se efectuează în funcţie de cantitatea de apă distribuită şi de numărul de locuitori care sunt alimentaţi din sursa respectivă.

Monitorizarea înseamnă supravegherea calităţii apei prin urmărirea permanentă a unor parametri de calitate a apei cum sunt:  indicatori microbiologici , indicatori chimici şi parametrii indicatori atât la plecare de la staţia de tratare cât şi la consumator (puncte de recoltare stabilite aleatoriu).

În judeţul Caraş Severin în mediul urban toate localităţile dispun de alimentare cu apă în sistem centralizat:

–         surse de apă de suprafaţă (lacuri, baraje, râuri) Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu, Anina (Buhui) şi Băile Herculane;

–         surse de apă de profunzime Bocşa, Oraviţa, Anina (Maial).

 

În cursul anului 2010 DSP CS prin serviciul de supraveghere a factorilor de mediu, în localităţile din mediul urban şi rural a efectuat un număr  de 173 de acţiuni cu recoltarea a 932 probe de apă cu 4908 determinări.

Pentru judeţul Caraş Severin în mediul urban, producătorul – distribuitorul de apă este SC AQUACARAŞ SA care în ultimii ani a demarat diverse proiecte de îmbunătăţire a calităţii apei cum sunt  reabilitarea uzinei de apă Reşiţa şi a reţelei de distribuţie, Anina – reţele de distribuţie, Caransebeş reţele de distribuţie – parţiale, Moldova Nouă reţele de distribuţie – parţiale, Bocşa reţele de distribuţie – parţiale.

Producătorul – distribuitorul de apă efectuează monitorizarea de control zilnic şi monitorizarea de audit prin laboratorul  DSP CS conform programului stabilit cu această instituţie.

În mediul rural, doar o parte beneficiază de apă potabilă în sistem centralizat prin cişmele stradale şi foarte puţini prin racord al imobilului, pentru că în general sistemele de aprovizionare cu apă, pâna în anul 2010 în mediul rural, au fost realizate fără staţii de epurare şi sisteme de canalizare, ceea ce nu a permis racordul cetăţeanului la reţeaua de apă a comunei.

Conform legislaţiei în vivoare cu privire la apa potabilă, toţi producătorii – distribuitorii de apă care în mediul rural sunt Consiliile Locale, trebuie să efectueze monitorizarea calităţii apei prin contracte încheiate cu laboratorul DSP CS conform Legii 458/2002 completată cu Legea 311/2004,  iar costurile de prelevare şi analiză a probelor de apă vor fi suportate de către deţinătorii surselor de apă.

La începutul acestui an prin adresa nr. 881/10.02.2010 s-a revenit cu această informare către toate primăriile, pentru a demara această monitorizare a calităţii apei în mediul rural, atât pentru localităţile care dispun de sistem centralizat, cât şi pentru localităţile care dispun doar de fântâni publice.

În cadrul programului de supraveghere a cazurilor de methemoglobinemie acută infantilă generate de apa de fântână – DSP monitorizează toate cazurile raportate, supraveghează şi analizează calitatea apei de la fântânile implicate, cât şi un număr de fântâni din zonele anterior cunoscute, unde pânza de apă freatică este contaminată cu nitraţi, nitriţi. Primăriile locale au fost informate cu privire la calitatea apei, pentru a lua măsurile necesare cu privire refacerea calităţii apei şi la informarea populaţiei prin afişarea la loc vizibil a înscrisurilor ,,apa nu este bună de băut,, ,,apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copiii mici,,. În cursul anului 2010 a fost înregistrat 1 caz de intoxicaţie cu nitriţi.

Nu au fost semnalate epidemii hidrice, pe raza judeţului Caraş-Severin,care se alimentează cu apă în sistem centralizat şi surse locale şi nici alte îmbolnăviri presupuse a fi transmise prin apa de băut.

Nu au fost poluări accidentale a surselor de apă potabilă.

 

MEDIC SPECIALIST IGIENĂ,

DR. MIŢA VERMEŞAN