Doctorul Romeo Traian Dumitrescu, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin s-a întâlnit astăzi, 8 mai 2020, în zona Greoni, cu primarul Oraviței, Dumitru Ursu, cu dr. Felician Fara, managerul Spitalului Orășenesc din Oravița și cu comisarul șef Remus Știr, președintele pe Banat al Asociației Europene Pentru Drepturile Omului, cu sediul la Salzburg, Austria.
Directorului DSP i-au fost prezentate locul și stadiul lucrărilor pentru un centru de recuperare prin salină artificială, care ar urma să fie realizat prin intermediul fondurilor Primăriei Oravița, drept o secție a spitalului. centrul ar urma să dezvolte un pachet de servicii și în sfera recuperărilor în urma afecțiunilor cronice dar ar urma să beneficieze și de zone de divertisment – reabilitare, având în vedere apele termale din zonă, care sunt de nivelul celor de la Felix, cu temperatură de 32 de grade, cu concentrație mică de hidrogen sulfurat, având la dispoziție două bazine închise și două în aer liber. De asemenea, au fost prezentate spațiile (din care unul a fost deja amenajat) în vederea construirii viitoarelor saloane. Se are în vedere și o activitate de sport și agrement, în cadrul unei viitoare săli de sport multivalente, pentru tenis, baschet, volei și chiar a unei zone de antrenament pentru cei care îndrăgesc fotbalul. Dr. Romeo Traian Dumitrescu a afirmat chiar că climatul submediteranean din zonă ar fi interesant pentru cluburi de fotbal cu pretenții mai mici dar care vor performanță și care se chinuie să facă pentru așa ceva deplasări în Antalya.
Cu această ocazie, dr. Traian Romeo Dumitrescu a reluat discuția despre ceea ce a calificat drept ”rană deschisă”, adică situația fostului sanatoriu Marila, acum secție a Spitalului Orășenesc din Oravița, inclusiv cu comisarul șef Remus Știr. Problemele la Marila sunt în primul rând cele de ordin financiar, aceasta după o rundă prealabilă, în care DSP a pus pe masa de lucru la ADR Vest situația Marilei, având la dispoziție un studiu de fezabilitate și o expertiză de construcții privind reabilitarea acestui obiectiv care s-a bucurat odinioară de multă glorie în domeniul medico-sanitar dar și social. Acest spital, consideră dr. Dumitrescu, care are și în prezent 100 de bolnavi internați și care e reabilitat în parte la interior, ar trebui să fie refăcut în toată plenitudinea sa, ca un spital regional de boli cronice, care să servească județele din Banat și nu numai, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara. Comisarul șef Remus Știr, cunoscând foarte bine situația, va prezenta situația de la Marila forurilor europene pentru identificare unor posibile viitoare finanțări dar, după cum au fost de acord participanții la discuții, o bună posibilitate de finanțare ar putea veni din partea Companiei Naționale de Investiții. Potrivit estimărilor, o reabilitare completă a acestui obiectiv ar costa acum cam 18 milioane de euro.
Acest fost sanatoriu pentru tuberculoză era construit într-o vreme în care nu existau tratamentele actuale, în general pentru cei din exploatări miniere și siderurgie și de aceea are acele balcoane și esplanade mari pentru cure de aer și soare, a spus dr. Romeo Traian Dumitrescu. În actualele condiții, acele balcoane ar putea fi date jos, pentru a ușura construcția, construcție care oricum este foarte robustă. Dr. Dumitrescu a adus și o serie de argumente în favoarea refacerii acestui obiectiv: adresabilitate regională, aer curat, posibilități de plimbare, șanse mari de vindecare, departe de poluarea orașelor.
De altfel, încă din 2002 – 2003, dr. Romeo Traian Dumitrescu a adus la Marila specialiști de la Institutul de Pneumologie ”Marius Nasta” din București pentru a da girul unor acțiuni de reabilitare a secției Marila, numai că întotdeauna principala problemă a constituit-o lipsa finanțării.
COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE