Noi donații pentru DSP Caraș-Severin

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a primit drept donație încă o serie de materiale sanitare destinate personalului propriu implicat în acțiunile de control și combatere a incidenței Covid-19 în județ. Este vorba de SC TMD Friction SRL din Caransebeș, care a donat 2.000 de măști chirurgicale, în valoare de 5.000 de lei.

O a doua donație vine din nou din partea SC Visual Fan SRL din Brașov. Este vorba de 1.000 de măști FFP 2, în valoare de 13.685 de lei.

DSP Caraș-Severin exprimă întreaga gratitudine celor două societăți private care s-au poziționat alături de autoritățile medico-sanitare drept un sprijin constant în angajamentul tuturor pentru combaterea pandemiei.

COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE