Temperaturile ridicate nu trebuie tratate cu indiferență! Nu vă expuneți inutil! Protejați-vă sănătatea!

Având în vedere temperaturile ridicate, de peste 35 de grade Celsius, prognozate în județul Caraș-Severin în perioada următoare, avem pentru dumneavoastră câteva recomandări pentru protejarea sănătății.

În perioadele caniculare, temperaturile ridicate pot avea efecte importante asupra stării de sănătate, în special în cazul copiilor, persoanelor vârstnice, bolnavilor cronici și al celor care desfășoară activități fizice în aer liber.

Direcția de Sănătate Publică recomandă populației să adopte măsuri simple de prevenire, pentru reducerea riscului de deshidratare, epuizare termică, insolație sau agravare a unor afecțiuni preexistente.

Recomandări generale pentru populație

Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11:00–18:00 și limitați activitățile fizice intense desfășurate în aer liber în orele de vârf.

Consumați zilnic suficiente lichide, fără a aștepta apariția senzației de sete. Se recomandă apa, ceaiurile neîndulcite, supele ușoare și sucurile naturale diluate.

Evitați consumul de alcool, deoarece favorizează deshidratarea și reduce capacitatea organismului de a combate efectele căldurii. Limitați, de asemenea, băuturile cu un conținut ridicat de cofeină sau zahăr.

Consumați fructe și legume proaspete, cu un conținut ridicat de apă, precum pepenele, castraveții, roșiile, piersicile sau citricele. Evitați mesele abundente, foarte grase sau greu digerabile.

Purtați haine lejere, subțiri, de culoare deschisă, realizate din materiale naturale. Protejați-vă capul cu pălării sau șepci și utilizați ochelari de soare și produse pentru protecție solară.

Faceți dușuri cu apă călduță și evitați schimbările bruște de temperatură.

Nu lăsați niciodată copiii, persoanele dependente sau animalele de companie în autoturisme parcate, nici măcar pentru perioade scurte.

Cum menținem locuința cât mai răcoroasă

Închideți ferestrele și trageți jaluzelele sau draperiile în perioadele în care temperatura exterioară este mai ridicată decât cea din locuință.

Aerisiți încăperile dimineața devreme, seara târziu sau în timpul nopții.

Reduceți utilizarea aparatelor electrocasnice și a surselor de iluminat care produc căldură.

În cazul utilizării aerului condiționat, evitați setarea unei temperaturi mult mai scăzute decât cea exterioară și nu vă poziționați direct în curentul de aer rece.

Ventilatoarele electrice trebuie utilizate cu prudență atunci când temperatura aerului este foarte ridicată, deoarece simpla circulare a aerului fierbinte poate să nu mai asigure răcorirea organismului.

Protejarea copiilor și a sugarilor

Copiii trebuie să primească lichide în mod regulat, chiar dacă nu le solicită.

Evitați deplasările cu copiii în orele cele mai călduroase și nu îi expuneți direct la soare.

Îmbrăcați-i lejer și protejați-le capul. Sugarii nu trebuie acoperiți excesiv, inclusiv în timpul somnului.

Nu introduceți alimente noi în alimentația sugarilor în perioadele caniculare și acordați o atenție deosebită igienei alimentelor și păstrării acestora la temperaturi corespunzătoare.

Recomandări pentru persoanele vârstnice și bolnavii cronici

Persoanele vârstnice, cele care locuiesc singure și pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, respiratorii, renale, neurologice, metabolice sau diabet trebuie supravegheați cu atenție.

Este recomandată continuarea tratamentului prescris de medic. Eventualele modificări ale schemei terapeutice se vor face numai la indicația medicului.

Aparținătorii, vecinii și serviciile sociale sunt încurajate să verifice periodic starea persoanelor vulnerabile, să le asigure apă și alimente și să le ajute să mențină o temperatură suportabilă în locuință.

Persoanele care urmează tratamente ce pot influența hidratarea sau reglarea temperaturii organismului trebuie să solicite sfatul medicului curant.

Recomandări pentru persoanele care lucrează în aer liber

Activitățile solicitante trebuie organizate, pe cât posibil, în prima parte a dimineții sau seara.

Se recomandă alternarea perioadelor de lucru cu pauze în spații umbrite sau răcoroase, consumul regulat de apă și utilizarea echipamentului de protecție adecvat.

Angajații trebuie să își supravegheze reciproc starea de sănătate și să anunțe imediat apariția amețelilor, slăbiciunii, crampelor musculare, durerilor de cap sau a stării de confuzie.

Semnele afecțiunilor provocate de căldură

Expunerea excesivă la temperaturi ridicate poate provoca:

  • sete intensă și uscăciunea gurii;
  • transpirații abundente;
  • dureri de cap și amețeli;
  • slăbiciune sau oboseală accentuată;
  • crampe musculare;
  • greață sau vărsături;
  • palpitații;
  • tulburări de echilibru;
  • somnolență, agitație sau confuzie;
  • piele foarte caldă și, în cazurile grave, pierderea stării de conștiență.

Conduita în cazul apariției simptomelor

Persoana afectată trebuie mutată imediat într-un loc răcoros și bine aerisit, așezată în repaus și eliberată de hainele strâmte sau inutile.

Corpul poate fi răcorit treptat cu comprese umede, dușuri călduțe sau prin pulverizarea pielii cu apă.

Dacă persoana este conștientă, i se pot administra treptat apă sau alte lichide nealcoolice.

Nu se vor administra lichide unei persoane inconștiente, confuze sau care prezintă dificultăți de înghițire.

În cazul în care apar stare de confuzie, leșin, convulsii, temperatură corporală foarte ridicată, dificultăți de respirație, dureri în piept sau alte manifestări severe, solicitați imediat ajutor medical prin numărul unic de urgență 112.

Atenție la siguranța alimentelor

Temperaturile ridicate favorizează alterarea rapidă a alimentelor și dezvoltarea microorganismelor.

Achiziționați produse alimentare numai din spații autorizate, păstrați alimentele perisabile la temperaturi corespunzătoare și evitați consumarea produselor care prezintă modificări de aspect, miros, gust sau ambalaj.

Spălați cu atenție fructele și legumele și respectați regulile de igienă la prepararea și servirea alimentelor.

Respectarea acestor recomandări poate preveni apariția unor probleme grave de sănătate. În perioadele caniculare, acordați o atenție sporită persoanelor vulnerabile și solicitați sfatul medicului ori de câte ori starea de sănătate se modifică.