24 de persoane sosite din Italia – în autoizolare, în Caraș-Severin

UPDATE: La această oră numărul de persoane care se află în județ în autoizolare la domiciliu a crescut la 24. În continuare, nicio persoană sosită din Italia nu se află în carantină. Este vorba de cetățeni ai județului din Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu, Eftimie Murgu, Anina, Armeniș și Teregova.

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin monitorizează în acest moment un număr de 13 persoane din tot județul, care se află în autoizolare la domiciliu, sosind în aceste zile din diferite zone ale Italiei. Ieri, în 25.02.2020, au fost puse sub observație șapte persoane, care s-au adăugat primelor șase, intrate inițial. De menționat că persoanele despre care vorbim provin din arii ale statului italian neafectate de coronavirus. În cazul în care cei care sosesc acasă s-au aflat într-una din cele 11 clustere în care există mai multe persoane infectate cu COVID-19, aceștia vor fi plasați în carantină, într-unul din spațiile amenajate în județ pentru acest lucru.