DSP Caraș-Severin face eforturi, împreună cu autoritățile locale și județene, pentru a se îngriji de subzistența celor autoizolați

COMUNICAT DE PRESĂ

În contextul în care în acest moment în Caraș-Severin există un număr de 128 de persoane autoizolate la domiciliu, suntem în măsură să precizăm următoarele:

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin are obligația legală să verifice modul în care aceste persoane au intrat în autoizolare, în cadrul unui set de măsuri ferme de limitare a răspândirii COVID-19, monitorizează persoanele autoizolate, pentru a le verifica starea de sănătate și descurajează părăsirea domiciliului de către acestea, face toate demersurile instituționale și interinstituționale pentru a sprijini pe acești conjudețeni.

De asemenea, DSP, împreună cu instituțiile publice județene implicate în procesul de autoizolare și cu autoritățile locale, face verificări ca persoanele autoizolate să dispună de mijloacele de subzistență necesare.

Direcția de Sănătate Publică a județului lansează, în același timp, un apel la persoanele implicate în procesul de autoizolare să înțeleagă aceste imperative și să nu încerce să transforme această situație într-una care ține de registrul de asistență socială

               Cu stimă,

   Director executiv

          Jr. Miloș Dănilă                                                         Daniel Botgros

                                                                                            Consilier Comunicare