Articol preluat din JURNAL DE CARAȘ-SEVERIN /CAON/: REŞIŢA – Pe fondul scandalului naţional provocat de decesele de la Timişoara, survenite în urma deratizării unui bloc, şi în Caraş-Severin s-au găsit nereguli la câteva firme ce desfăşoară asemenea activităţi de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie (DDD). Informarea a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin.
„La nivel naţional, a subliniat directorul executiv al DSP CS, Dănilă Miloş, s-a desfăşurat o amplă acţiune de control cu privire la toate societăţile ce desfăşoară activităţi DDD, în urma tragicului accident de la Timişoara. La nivelul direcţiei noastre a fost constituită o comisie care a avut în componenţă şi reprezentanţi ai IJP şi DSVSA. Colegii noştri au mers la toate societăţile de profil care desfăşoară astfel de activităţi“.
Controalele efectuate până în prezent au scos la iveală câteva nereguli, sancţionate atât pecuniar cât şi prin avertismente, aşa cum a subliniat Adina Szazi – inspector de la Inspecţia de Stat din cadrul DSP CS: „Compartimentul nostru desfăşoară o activitate de control în unităţile prestatoare de servicii de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie. Până în momentul de faţă am verificat 15 unităţi prestatoare de servicii DDD, s-au aplicat 13 sancţiuni, din care şapte au fost avertismente şi şase amenzi în valoare de 13.000 lei. De asemenea, au fost verificate 28 de produse biocide, insecticide şi raticide (otrăvuri pentru şoareci şi şobolani). Au fost retrase de la utilizare 2,8 kg de insecticide care nu erau etichetate corespunzător, precum şi şapte kg de produs raticid care era utilizat fără date de identificare“.
Pe cartagrafia pusă la dispoziţie de DSVSA CS apar 24 de astfel de unităţi care desfăşoară activităţi DDD, potrivit inspectorului Adina Szazi. Trei dintre ele ar fi depus actele doveditoare de încetare a activităţii, 15 au fost verificate, iar până la sfârşitul anului vor mai fi controlate şi celelalte unităţi.
Referitor la neregulile descoperite la unităţile verificate, Adina Szazi a precizat: „În principal, am găsit spaţii de depozitare a produselor biocide necorespunzătoare şi personal necalificat, angajaţi care nu au absolvit un curs specializat prin care să cunoască noţiunile fundamentale de igienă necesare în activităţile de DDD. Am găsit şi angajaţi calificaţi, dar în acel curs de calificare există un modul de igienă care expiră după trei ani. În aceste condiţii, ei trebuie să-şi reînnoiască cunoştinţele“.
Despre provenienţa produselor, inspectorul DSP a spus că această verificare intră în competenţa celor de la fitosanitare şi a celor de la IPJ şi a precizat: „S-au găsit produse din spaţiul vecin ţării noastre, dar erau cu actele puse la punct şi erau corespunzătoare. Au fost verificate din punctul de vedere al actelor de plasare pe piaţă, ceea ce înseamnă aviz bio sau certificat de recunoaştere mutuală şi verificarea fişelor de securitate. Au fost verificate din punctul de vedere al etichetării, dacă datele de pe etichetă corespund cu actele de plasare pe piaţă. Un singur produs a fost găsit fără etichetare în limba română, ulterior deficienţa fiind remediată, şapte kg de produs presupus raticid, utilizatorul a aruncat ambalajul secundar pe care erau datele de identificare, motiv pentru care produsul a fost scos de la utilizare“.
Directorul DSP CS, Dănilă Miloş, a mai subliniat că este foarte bine că se va proceda la modificarea legislaţiei, în sensul că autorizarea acestor societăţi va fi făcută şi de DSP teritorială: „Până acum, începând cu anul 2000, aceste societăţi au fost autorizate numai de DSVSA. Începând cu acest an, odată cu modificarea Ordinului 1030/2009, se va proceda la autorizarea acestor societăţi şi de către DSP. Este foarte important, fiindcă controlul se realizează de către Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul DSP, iar produsele biocide intră într-un spectru mai larg de control al instituţiei noastre deci, una peste alta, este foarte binevenită această modificare legislativă“.